Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2007
procedural · adoptat
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Mai am încă o întrebare suplimentară, dacă acceptați, ținând seama de o problemă despre care am impresia că vor fi interesați colegii noștri, chiar dacă acum sunt cu toții îndoliați, respectiv, întrebarea pentru recensământ.
Cum v-ați gândit, în perspectivă, să apară: „țigani” sau „romi”? Sau vor apărea și țigani, și romi? Pentru că avem o problemă... În acest sens, pe tema definirii lor, voi veni în fața Parlamentului și cu un proiect de lege. Deocamdată, am aflat că nu există niciun temei legal în România pentru a le zice „romi”, dar cineva a venit cu ideea aceasta și, de atunci, fac confuzie europenii în privința românilor și ne cred țigani pe toți.
Deci revin la întrebare. În foile de recenzare vor apărea „romi” și „țigani” sau vor apărea „țigani și romi”, sau altfel? Dacă v-ați gândit... Nu aș dori să vă sugerez.
În ceea ce privește această ordonanță, domnule președinte și onorat Senat, după părerea mea, nu era cazul ca Guvernul să recurgă la o ordonanță, chiar dacă este simplă. Este o problemă de perspectivă, peste vreo 4, 5, 6 ani, se putea veni cu un proiect de lege ca să nu fie sfidat din nou Parlamentul României, iar Guvernul să legifereze în locul Parlamentului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.