Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Mircea Dolha
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
„Ministrul Teodorovici își bate joc de românii din afara granițelor țării”
Atunci când nu colindă cluburile, domnul Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, găsește de bună-cuviință să facă declarații inutile și promisiuni pe care nu doar că nu și le ține, dar promisiuni care dovedesc că Domnia Sa tratează în bătaie de joc problemele românilor.
Ultima gafă ce poartă semnătura domnului Teodorovici este o jignire adusă la adresa românilor din afara granițelor țării, oameni care muncesc din greu pentru a putea să își facă o situație acasă, pentru a putea să-și crească copiii, sperând ca viitorul apropiat să le ofere oportunitatea și contextul de a reveni în România. În loc să vină cu o soluție reală în sprijinul acestor cetățeni ai căror nervi sunt deja măcinați de birocrația românească, ministrul fondurilor europene a anunțat că pregătește „o schemă de finanțare pentru comunitățile de români, ceva ce până acum nu s-a mai făcut și nu s-a mai văzut”.
Ceea ce vrea să facă domnul ministru Eugen Teodorovici este să pună la bătaie fonduri europene prin POSDRU, pentru ca românii din afara țării să își facă firme formale în România, având însă declarate puncte de lucru în străinătate. Practic, domnul ministru se gândește doar cum să îi mai jupoaie pe acești oameni care, de ani buni, își întrețin cinstit familiile, muncind din greu în străinătate. În mintea Domniei Sale nu are loc nicio idee care să îi ajute pe românii plecați să se întoarcă acasă, acolo unde au investit ce au câștigat prin muncă, ci, de fapt, singura sa inițiativă în acest domeniu este să-i împingă pe conaționalii noștri să își construiască definitiv viața în afara granițelor țării.
Vreau să îi spun domnului ministru Teodorovici că un proiect de lege similar, care însă îi încurajează și îi ajută financiar pe românii care acum locuiesc în străinătate să-și înființeze microîntreprinderi în România, adică să se întoarcă acasă definitiv, este acum pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputaților. În aceste condiții, mă așteptam ca Guvernul Ponta, chiar și prin vocea ministrului Teodorovici, să se alăture acestui demers care răspunde nevoilor cetățenilor aflați departe de țara noastră. Cred că acești oameni au nevoie de măsuri care să-i ajute, nu de decizii care nu fac decât să-i taxeze, să-i pună pe drumuri și, mai mult, să-i facă să rămână în afara României.
Cred că domnul Teodorovici își imaginează că românii din afara granițelor țării sunt capabili să pună bazele unor „micromultinaționale”, când, în realitate, ei reușesc, cu multă trudă, să economisească sume modeste, dar cu care ar putea să înceapă o mică afacere viabilă în România, cu condiția să beneficieze de un minim sprijin din partea autorităților și a Guvernului.
Apreciez declarațiile domnului Teodorovici ca fiind o nouă promisiune electorală a Guvernului Ponta, la fel ca cea făcută de ministrul fondurilor europene în această primăvară, când promitea 500 de milioane de euro din resurse comunitare pentru intabularea terenurilor agricole. La câteva luni după, atât el, cât și colegii săi, au uitat ce au promis și au refuzat să voteze în Parlament un proiect de lege al PNL care permitea cadastrarea terenurilor cu bani de la Uniunea Europeană – Legea cadastrului. Având în vedere antecedentele de acest fel ale Cabinetului Ponta, îl rog pe domnul Teodorovici să nu îi mai amăgească pe români, să nu își bată joc de cetățenii acestei țări, atât de cei care locuiesc în România, cât și de cei care sunt în afara granițelor, dar care au rămas cu sufletul acasă și cu cei dragi.