Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2016
Informare · informare
Dumitru Daniel Botănoiu
Informare privind distribuirea unor do
Discurs
Mulțumesc frumos.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale elaborează politici, caută soluțiile cele mai bune pentru a sprijini fermierii și procesatorii, efectuează plăți și facilitează accesul acestora la fondurile europene, însă statul nu are ce căuta în fabrici sau pe exploatațiile fermierilor, în afară de realizarea atribuțiilor de control atribuite prin legislație.
Astfel, fiecare producător sau procesator este responsabil de ceea ce produce și comercializează, succesul sau insuccesul întreprinderii sale constând în ceea ce scoate pe poarta fabricii spre comercializare. Altfel spus, succesul sau insuccesul întreprinderii stă în seriozitatea și responsabilitatea întreprinzătorului.
În situația în care sunt producători afectați de o criză pentru care nu se fac vinovați, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate decide asupra acordării de compensații. Sigur, situația „Brădetului” poate fi analizată în acest context.
Totodată, precizăm că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are prevăzute în Programul național de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor de origine animală o serie de criterii pentru identificarea fraudelor săvârșite de operatorii din industria alimentară care produc și valorifică lapte și produse lactate în scopul realizării unui venit suplimentar nejustificat, prin inversarea de calitate, în dauna consumatorului, cum ar fi: decelarea grăsimilor de origine vegetală din lapte și produse lactate, identificarea speciei de proveniență a laptelui pe baza profilului lipidic, punctul crioscopic pentru aprecierea integrității laptelui și depistarea eventualelor fraude prin adaos de apă în lapte. De asemenea, s-au încheiat protocoale cu Ministerul de Interne și Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru efectuarea de controale comune în vederea identificării și sancționării eventualelor practici frauduloase.
România, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a reușit, nu demult, să obțină atestarea și protecția de către Comisia Europeană a unor produse alimentare de origine protejată, cum sunt denumirea de origine protejată „telemea de Ibănești” și indicația geografică protejată „salam de Sibiu”, aspect ce conduce la încurajarea producătorilor din mediul rural.
Pentru protejarea capitalului autohton din domeniul industriei alimentare, menționăm că prin actele normative emise recent de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se urmărește atât încurajarea micilor producători – au fost atestate astfel circa 520 de produse tradiționale românești –, cât și a produselor de calitate fabricate după vechile rețete consacrate românești – obținându-se, în acest fel, de către industria alimentară din România circa 108 produse de acest fel.
Aceasta constituie doar una dintre măsurile strategice avute în vedere de către conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în prezent lucrându-se la documentația și actele normative care vor conduce la promovarea și încurajarea produselor alimentare de origine montană, contribuind astfel la dezvoltarea economică a acestor zone. Mulțumesc frumos.