Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Petre Roman
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege și stimați colegi,
Proiectul de lege pe care îl examinăm găsesc că nu-și mai are utilitatea. Nu mai are sens. Nu pentru că n-ar avea merite. Nu pentru că n-ar conține elemente interesante și utile, ci pentru că suntem într-o cu totul altă fază.
Și anume, cu toții împreună, cu Partidul Democrat Liberal ca parte activă și pozitivă, suntem angajați în elaborarea unui proiect legislativ cu mult mai amplu, a unui proiect legislativ pentru care există o comisie votată de întregul Parlament, din care am onoarea să fac parte, care, astăzi, această comisie, în elaborarea sa proprie, se sprijină pe rezultatele unei vaste..., ale unui vast angajament cu societatea civilă reprezentată de Forumul Constituțional.
## Aceste lucruri sunt indubitabile.
Acum, revenind la chestiunea chestiunilor, și anume referendumul care a fost, prin care a fost supusă ideea unicameralismului și a celor 300 de parlamentari, trebuie să reamintesc că acest referendum nu a fost unul pentru revizuirea Constituției. Prin aceasta nu negăm faptul că referendumul s-a desfășurat în condiții normale. Dar a avut o mare problemă, stimați colegi de la PDL. O foarte mare problemă. El nu a fost, în prealabil, supus dezbaterii Parlamentului. Asta-i foarte grav. Iertați-mă! E foarte grav! Uitați-vă că procesul...
Dați-mi voie!
Uitați-vă că procesul de revizuire a Constituției cere ca el să fie întâi și întâi trecut prin Parlament.
Acel referendum și întrebarea pusă nu au fost dezbătute în Parlamentul României, drept care putem spune că cei care au votat, într-o bună măsură, nu știu în ce măsură, dar într-o bună măsură, evident că putem spune că nu au fost neapărat în cunoștință de cauză cu argumentele și contraargumentele.
Prin urmare, față de un proces care cel puțin șchioapătă, anume un referendum care nu era pentru revizuirea Constituției și al cărui conținut nu a fost supus dezbaterii Parlamentului, pe de o parte, și ceea ce se întâmplă acum, votul unanim pentru formarea comisiei, din care spuneam că fac parte, pentru acest proiect legislativ, lucrurile mi se par de o claritate evidentă. Nu suntem..., nu negăm meritele acelui proiect legislativ, dar el este în mod evident șchiop față de ceea ce realizăm acum: dezbatere publică, Forum Constituțional, comisie comună a întregului Parlament, dezbatere în Parlamentul României și abia atunci, cum cere însăși Constituția, supunem referendumului.
Deci între cele două situații e clar că cea actuală este net favorabilă și cealaltă nu-și mai are locul. Nu avem de ce s-o votăm.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.