Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2019
final vote batch · respins
Ioan Cupșa
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Numărul curent 29 – dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, cea care se regăsește în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Amendamentul nostru este de eliminare.
Este inadmisibil ca o astfel de formă calificată a infracțiunii de abuz în serviciu să fie – subliniez acest lucru – dezincriminată.
Puteam să discutăm despre limitele speciale ale pedepselor stabilite prin lege pentru această faptă. Dar, în ceea ce privește dezincriminarea, este inacceptabil.
O bună parte dintre infracțiunile pentru care unii au fost condamnați, iar alții sunt trimiși acum în judecată, au fost corect încadrate la această faptă de abuz în serviciu în formă calificată. Prin jocul cumulativ al prevederilor acestei dezincriminări și al modificărilor pe care le-ați propus la prescripție, la instituția prescripției, o bună parte dintre cei care se află acum fugiți peste graniță se vor putea reîntoarce acasă, pentru a se constata că s-a împlinit prescripția răspunderii penale, și procesele penale vor înceta sau vor fi rejudecate doar pentru a se constata faptul că au încetat.
Vă rog să supuneți votului amendamentul de eliminare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.