Tudor Ciuhodaru

Mulțumesc, domnule președinte. „O samă de cuvinte...”

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor.”

La Liturghie, în ziua Sfintei Învieri, se citește începutul Evangheliei după Ioan despre Cuvântul cel dumnezeiesc. Despre Cuvântul care zidește, despre Cuvântul care creează și, de ce nu, despre cuvântul care guvernează.

De ce acest memento azi? De ce în Parlamentul României?

Aceste întrebări n-au nicio legătură cu retorica atunci când asistăm la degradarea unui discurs menit să fie altfel. Este suficient să deschidem televizorul pe orice post de știri, la orice oră, pentru a asista la un spectacol în care suntem izbiți literalmente de un limbaj ce depășește limitele.

Credem cu toții în eleganța pledoariei și în puterea argumentelor, în libertatea exprimării, legiferată la primul punct al articolului 30 din Constituție. Dar tot acolo se mai precizează că mai avem un drept și-o obligație numită demnitate.

Atacuri..., iar atacuri de-o duritate strâmbă, încrâncenare oarbă cu iz de fanatism. Politica-i o artă, ce-i drept, a guvernării. Dar unde este arta-n acest grobianism?

Ioan din Antiohia, cu gura cea din aur, ne spune că-n „cuvinte sunt cărările faptelor.” Și care este calea ce vreți să o urmăm?

Lansez de la tribună această rugăminte: să nu uităm ce-nseamnă „o samă de cuvinte.”

Vă mulțumesc.