Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2016
Informare · Trimis la votul final
Ioan Buda
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Prin Decizia nr. 637/2015, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispoziției art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, potrivit căruia Ministerul Afacerilor Interne are dreptul de a stabili prin ordin o metodologie privind evaluarea polițistului.
Pentru punerea în acord cu dispozițiile statutare aplicabile polițistului, prin proiectul de lege supus dezbaterilor urmează să se reglementeze: perioada în care se realizează evaluarea activității și conduita polițistului; intervalul de timp în care se realizează evaluarea de serviciu; persoanele care au în competență a realiza, respectiv a aproba evaluarea de serviciu; criteriile de evaluare a activității profesionale și a conduitei; calificativele care pot fi obținute, respectiv foarte bine, bine, satisfăcător și nesatisfăcător; procedura de comunicare și de contestare a rezultatelor evaluării; echivalarea rezultatelor obținute prin alte proceduri de evaluare; posibilitatea stabilirii prin ordin al ministrului afacerilor interne a metodologiei privind evaluarea de serviciu a polițiștilor.
În situația în care, prin acte normative, calificativul obținut la evaluare reprezintă o condiție în care perioada luată în calcul include anul 2015, această condiție se consideră îndeplinită, cu excepția situației în care evaluarea anuală a fost finalizată până la data de 8 decembrie 2015, recunoașterea la stabilirea stagiului minim în grad a perioadei din anul 2015 în care s-a realizat evaluarea personalului.
Pentru anul 2016, evaluarea de serviciu anuală se realizează în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a noilor reglementări și 31 decembrie 2016.
În anul 2016, acordarea gradului profesional următor polițiștilor să se realizeze la data stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne.
În considerarea celor amintite, vă rugăm să aprobați Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360 privind Statutul polițistului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.