Mihai Niță

Mulțumesc, domnule președinte.

Obiectul declarației: „Este nevoie de mai multă toleranță, dar și de multă luciditate”.

În 1995, UNESCO a proclamat data de 16 noiembrie drept Ziua internațională a toleranței. Cu acel prilej a fost identificat un număr de 16 tratate, convenții, declarații și recomandări, toate legate de nevoia de toleranță.

Declarația principiilor toleranței, care a fost enunțată în 1986, la Paris, în cadrul întrunirii reprezentanților UNESCO, definește fără echivoc acest termen: „Toleranța este responsabilitatea care susține drepturile omului, pluralismul, democrația și statul de drept.”

Toleranța politică este imperios necesară chiar în cadrul forumului pe care-l reprezentăm și care trebuie să constituie un exemplu de comportament politic și social pentru întreaga populație a țării.

Servirea interesului general trebuie să rămână obiectivul nostru constant, nealterat în vreun fel de contradicțiile pe care le pot provoca diferențele doctrinare sau interesele partinice.

În România contemporană, normele unei civilizații moderne cunosc o sensibilă extrapolare, dinspre democrație către anarhie. Ne confruntăm prea des cu opinii intransigente ale unor politicieni capabili să critice orice, oricând, dar incapabili să prezinte soluții rezonabile pentru redresarea erorilor pe care pretind că le-au constatat. În mod firesc, aceștia aparțin opoziției, datoare să mențină permanent starea de vigilență și responsabilitate.

Despre acest raport, pastorul american Ralph Sockman spunea că „testul curajului vine atunci când suntem în minoritate. Încercarea toleranței apare atunci când suntem în majoritate”. Numai că toleranța, oricât de mult ar porni din moralitate, trebuie exprimată ca atitudine lucidă, bazată pe necesitățile statului și ale națiunii, să nu fie confundată cu slăbiciunea sau naivitatea.

În timp ce guvernanții lucrează la strategii economice mai coerente, adecvate noilor realități interne și internaționale, populația este instigată la revoltă, la ocuparea străzii. Organizatorii unor manifestații de acest gen contestă atribuțiile conferite de Constituție Guvernului și Parlamentului. Pentru ei, legea străzii, bazată pe dezordine și anarhie, este aceea care trebuie să guverneze treburile țării.

Autoritatea statului este privită ca un surogat, iar statul de drept este recunoscut sau nu, în funcție de interesele statului paralel, despre a cărui existență se discută fervent, uneori cu probe irefutabile, în mass-media.

Or, statul de drept, stimați colegi, nu poate fi decât statul oficial recunoscut prin lege. Legea trebuie să rămână strictă și dreaptă. Acest adevăr nu se poate negocia. În această privință nu există loc pentru toleranță. Are și toleranța limitele ei raționale.

Rațiunea trebuie să-și spună cuvântul.

Astăzi, prin inconștiența și prin incompetența unor dregători de ocazie, România suferă profund, iar prețul este plătit de oamenii nevinovați. În Parlamentul României, atitudinea bășcălioasă a devenit obișnuință, fiind confundată de către unii cu ironia fină. Vocabularul pestilențial ia adesea locul elocinței retorice, decente și convingătoare, care se impune