Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2015
other
Ioan Cristian Chirteș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Păcat că nu mai este doamna ministru Doina Pană. Probabil i se adresează și ei această declarație, care se referă la un aspect deosebit de important în ceea ce privește viitorul administrării patrimoniului forestier național, și anume semnalul de alarmă tras de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în ceea ce privește gestionarea pădurilor care nu au amenajament silvic. Mă refer la punctul 3 din cererea de reexaminare trimisă către Parlamentul României cu privire la modificările aduse Codului silvic.
După cum știm, astăzi avem un nou Cod silvic, Legea nr. 133, care a fost votată fără a se ține cont de solicitările de reexaminare ale președintelui Klaus Iohannis și de amendamentele Grupului parlamentar al PNL.
La articolul 20, după alineatul (1) s-au introdus două noi alineate: întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie doar pentru proprietățile de fond forestier mai mari de 10 hectare, iar celălalt: proprietarul care are încheiat un contract de administrare sau de servicii pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier al unei proprietăți cu suprafața de maximum 10 hectare poate recolta un volum de maximum 3 m[3] /an/ha.
Stimați colegi,
Dacă PSD-ul consideră că prin aprobarea acestei modificări se rezolvă administrarea celor peste 500.000 de hectare care nu au contracte de pază astăzi, din care 360.000 de hectare sunt tăiate ras, se înșală amarnic. Aceste
hectare reprezintă, în majoritate, suprafețe forestiere predate de către ocoalele silvice comisiilor locale de fond funciar, pe care s-au emis titluri de proprietate, dar care nu au fost puse efectiv în posesie către proprietari nici în ziua de astăzi.
Ele, scriptic, au proprietari, însă, faptic, sunt ale nimănui. Aceste suprafețe nu sunt delimitate pe teren pe fiecare proprietar. Și, atunci, structurile silvice cu cine încheie acele contracte de administrare prevăzute de lege? Cine se face vinovat de defrișările ilegale ale acestor suprafețe atâta timp cât faptic sunt ale nimănui? Dacă nu există amenajament silvic, cine stabilește tipul de tăiere până la volumul de 3 m[3] /an/ha? Care este modalitatea de preluare în administrare a acestor suprafețe de către structurile silvice atât timp cât nimeni nu răspunde de așa-numitele cioate provenite din tăieri ilegale și cine va cuantifica volumul de lemn tăiat ilegal de pe aceste suprafețe?
Iată, domnilor colegi, cum PSD-ul a înțeles populist să rezolve cele 500.000 de hectare. Prin această intervenție doresc să trag un semnal de alarmă în ceea ce privește imposibilitatea de a pune în aplicare prevederile art. 20 din Codul silvic. Mai mult, consider că suprafața neamenajată și ulterior neadministrată va crește în următorii ani, ceea ce va duce la defrișarea ilegală a unor păduri valoroase, ai căror proprietari nu vor avea obligația de a întocmi amenajamente pe suprafețe mai mici de 10 hectare.