Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2015
Informare · Trimis la votul final
Florica Cherecheș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Partidul Național Liberal va vota acest proiect legislativ atât de mult cerut de noi, care face, în sfârșit, dreptate tuturor copiilor din România, nediscriminându-i în raport cu tipul instituției de învățământ pe care o aleg, de stat sau privată.
Potrivit prevederilor art. 9 și 101 din Legea nr. 1/2011, Legea educației naționale, statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat.
Aceste două articole însă n-au fost niciodată respectate, fiind în fiecare an prorogată aplicarea loc prin câte o ordonanță de urgență. Ba, mai mult, ultima prorogare pe doi ani, până la 31 decembrie 2016, a depășit orice limită legală de planificare financiară și de bugetare.
Motivația Guvernului că nu ar fi bani pentru acești copii nu este corectă, pentru că aceștia, dacă ar renunța la instituția privată și ar merge la o instituție de stat, ar beneficia de această finanțare. Statul are obligația constituțională de a finanța educația de bază pentru toți elevii din România.
Ne bucurăm că în sfârșit Guvernul și-a dat seama că legea trebuie respectată și nu poate fi modelată după interesele de moment ale puterii. Orice guvern trebuie să respecte principiul egalității în drepturi și să asigure respectarea dreptului la învățătură pentru toți copiii.
În concluzie, Partidul Național Liberal va vota prezentul proiect legislativ, pentru ca el să poată fi aplicat de la începutul anului școlar 2015–2016. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.