Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Costache Mircea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Pe lista cu amendamente respinse, primul respins — este o onoare să fii și respins —, trebuie să ținem cont și de acestea, este un amendament pe care cineva îl numea aberant, semnat de doamna senator Verginia Vedinaș, la Senat, referitor la amendamentul despre excluderea listelor suplimentare.
Putem vorbi, putem perora, putem pune virgule, putem formula, putem reformula dacă se mai acceptă după aproape două decenii de pași dificili spre așa-zisa democrație care la noi a căpătat o nuanță cu totul și cu totul originală, dacă se mai acceptă în continuare fraudarea alegerilor, inclusiv prin portițe lăsate deschise în textul de lege. Cineva odată și odată va răspunde, și nu prin frazeologie, și nu prin emisiuni de televiziune, și nu prin talk-show-uri, va răspunde probabil în fața unei populații care nu va mai accepta să mai circule nicio caravană electorală pe nicăieri prin țară.
Este vorba despre niște liste care, în unele județe, au căpătat dimensiuni fabuloase, neconforme cu nicio realitate din lume, care arată că românii n-au fost devalizați numai de resurse naturale, de economie, de industrie, ci li s-a luat și dreptul la un vot corect.
Degeaba se scoală cineva de dimineață să plece din cătunul lui ca să ajungă în comună, la secția de votare, pentru că votul lui nu ajunge, de foarte multe ori, acolo unde trebuie.
Listele electorale suplimentare, s-a demonstrat în 2004, și cine vrea îi stau la dispoziție, așa cum i-am stat și fostului ministru de interne, Vasile Blaga, care nu prea a avut contraargumente, pentru că și dumnealui striga în timpul campaniei că: „A fost fraudă!”, și când a ajuns ministru de interne n-a mai vrut să ne spună cu mijloacele specifice acestui minister cine a fraudat...
În județul Buzău au fost 32.500 de votanți pe liste suplimentare. Este greu de presupus că acei cetățeni, din satele și din orașele noastre, care au vrut să voteze nu s-au aflat pe listele lor permanente din acea localitate și că a trebuit să fie trecuți pe liste suplimentare.
Nici măcar mijloacele de transport care au circulat pline, în acea perioadă, nu au fost într-o așa măsură atât de mult folosite încât să justifice 32.500 de voturi.
Sunt localități care au depășit mia de cetățeni care au votat pe liste suplimentare. Există mai multe sisteme de fraudare: listele suplimentare lasă o portiță; voturile nule, care în anumite județe au ajuns la 25%, la un sfert din total, voturi nule, unde este foarte clar că așa ceva nu se pate întâmpla în mod real; și există de la sondajele pe care cineva le vrea spuse de 3 ori pe zi și o dată noaptea, știind că sunt plătite, furajate cu bani negri și făcute să influențeze populația.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.