Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2017
Informare · informare
Florin Claudiu Roman
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Pe procedură.
Grupul PNL susține solicitarea Grupului PSD. Și ceea ce a spus domnul Nistor e... nu râdeți, pentru că domnul Nistor a avut dreptate. Dacă o să mergeți la Hunedoara, o să vedeți ce înseamnă cetăți dacice în administrarea consiliului județean și o să vedeți ce înseamnă cetăți dacice în administrarea Ministerului Culturii.
## Stimate domnule președinte,
## Stimați colegi,
De fapt nu e nicio urgență, pentru că proiectul acesta a fost propus de importanți lideri ai PSD, la sugestia domnului ministru Ionuț Vulpescu, care, într-o discuție cu grupul nostru parlamentar, a propus să-l inițiem împreună. Cu atât mai mult cu cât mai există un proiect, mai vechi – inițiativa domnul deputat Gheorghe Firczak –, care se află și el la respingeri și care se referă la același subiect. Deci nu e nicio urgență.
Mai mult decât atât. Acest gen de acțiune este profund necolegial. Și spun asta conducerii Grupului PSD, care atunci când are anumite propuneri de acest gen... Obișnuia, e adevărat, pe vremuri – mai nou nu mai procedează în felul acesta –, să se consulte cu partenerii, cu colegii de Parlament, dacă sunt de acord. Evident că numeric, dominând Parlamentul, își vor impune punctul de vedere, dar, repet, nu există nicio urgență, gestul e profund inelegant, rezultatul, previzibil.
Și, în rest, complimentele noastre domnului ministru Vulpescu și colegilor de la PSD care au semnat împreună cu noi această inițiativă.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.