Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vladimir Mircea Fârșirotu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte, pentru îngăduința pe care o arătați.
Interpelarea mea se adresează domnului Adrian Cioroianu, ministrul afacerilor externe.
Domnule ministru, ziarul israelian „Hamodia”, în numărul său din 24 februarie 2008, publică o notă cu titlul „Schimbarea legii cimitirelor evreiești din România – pericol pentru existența lor” și se referă la afirmații pe care ministrul de externe al României, care a vizitat zilele trecute Israelul în fruntea unei delegații guvernamentale, le-a făcut și care au fost consemnate în nota de care fac vorbire în interpelarea aceasta și pe care o dau ministrului în scris.
Față de conținutul acestei note, vă rog, domnule ministru, să-mi răspundeți dacă:
1. Ați făcut într-adevăr afirmația că Partidul România Mare, partid aflat neîntrerupt din 1992 în Parlament, este un partid antisemit?
Dacă da, vă rog să-mi răspundeți pe ce argumente se sprijină afirmația dumneavoastră. 2. Ați făcut într-adevăr în fața unor membri ai Knesset-ului afirmația că scopul legii inițiate de domnul senator Corneliu Vadim Tudor, vicepreședinte al Senatului României, este acela ca Domnia Sa și celelalte trei persoane, pe care vă rog să le nominalizați, să se îmbogățească rapid, prin transformarea cimitirelor evreiești din România în spații imobiliare?
Dacă da, vă rog să-mi răspundeți dacă, în documentarea pe care ați făcut-o privind această temă în pregătirea vizitei oficiale ce urma să o efectuați, ați avut și cu inițiatorul legii vreo discuție.
3. Ați făcut într-adevăr apel la ajutorul statului Israel pentru anularea inițiativei legislative a domnului senator Corneliu Vadim Tudor?
Dacă da, cum calificați solicitarea de intervenție a unui stat străin în treburile interne ale altui stat, venită chiar din partea ministrului de externe?
Dacă toate sau doar o parte din întrebările pe care vi le-am adresat au un răspuns negativ, vă rog să-mi răspundeți, domnule ministru, ce intenționați să întreprindeți concret și în ce termen pentru a dezminți cele ce v-ar fi fost atribuite a le fi spus și spre a restabili adevărul în privința celor afirmate de ziarul israelian sus-menționat, în amintita notă.
Doresc să primesc un răspuns scris. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.