Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2012
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Informare privind activarea domnului deputat Gheorghe Hogea în cadrul Grupului parlamentar al PNL 30
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte, pentru prezentarea raportului.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?
Având în vedere că nu dorește nimeni să ia cuvântul, vă rog să observați că sunt îndeplinite prevederile art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, care spune că se trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative numai atunci când raportul comisiei sesizate în fond cuprinde amendamente admise sau respinse. Neavând amendamente admise sau respinse, proiectul de lege rămâne pentru votul final.
5. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ne aflăm în procedură de urgență, potrivit prevederilor art. 105 din regulament.
Dacă din partea inițiatorului se află cineva aici?
Domnule secretar de stat Valentin Mocanu, vă rog să exprimați poziția Guvernului în raport cu acest proiect de lege.
Aveți cuvântul.
## **Domnul Valentin Mocanu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Prin prezentul proiect de lege se instituie o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoane care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial, pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 se realizează din oficiu de casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele.
Pensiile pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza unor noi acte doveditoare care pot face dovada unor venituri obținute în carieră, venituri care nu au putut fi luate în considerare la momentul stabilirii pensiei, din lipsa documentelor corespunzătoare.
Ordonanța conține și metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 și stabilește aspecte privind plata drepturilor de pensie așa cum au fost ele revizuite.
Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține prezentul proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.