Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Pl-x 580/2017. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale.
Obiectul de reglementare se referă la diminuarea factorilor de risc în interiorul unităților de învățământ, prin facilitarea identificării persoanei.
Astfel, în interiorul acestor spații se interzice acoperirea feței cu orice material care împiedică recunoașterea fizionomiei, cu excepția situațiilor de ordin medical.
De asemenea, se prevede ca principala sancțiune pentru încălcarea acestei interdicții să fie refuzarea accesului în perimetrul unităților, instituțiilor de învățământ și spațiilor destinate educației și formării profesionale.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, comisia, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, a propus respingerea propunerii legislative.
Sunt foarte multe argumente care țin și de elaborarea acesteia, și de încălcarea diferitelor documente/acte legislative.
Spicuiesc doar din argumentația noastră.
Se aduce atingere prevederilor art. 26 din Constituția României, potrivit cărora: „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
De asemenea, potrivit art. 30, tot din Constituție: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.” Deci sunt drepturi și libertăți fundamentale și trebuie păstrat un just raport de proporționalitate în momentul sancționării acestora.
De asemenea, Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Prin discriminare se înțelege „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, precum și orice alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosirii sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului”.
De asemenea, există regulamente de ordine interioară la nivelul unităților de învățământ, regulamente care permit identificarea persoanelor și măsurile luate pentru a proteja spațiul educațional sau al unităților de formare profesională, există contradicții între anumite articole ale legii.
Și, de asemenea, facem trimitere și la Legea nr. 61/1991, prin care Poliția Română, organele abilitate pot sancționa faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Din acest motiv, comisia, cu unanimitate de voturi, a respins această inițiativă.
Mulțumesc.