Ioan Mang

Mulțumesc, domnule președinte. Preasfinția Voastră,

Stimați colegi,

La 8 decembrie 1920, în Senatul României, un grup de anarhiști a plasat o bombă, bombă care, prin explozia ei, a dus la decesul a trei senatori și la accidentarea altor colegi din Senat, din acea vreme.

Printre cei trei care au decedat s-a aflat și Preasfințitul Episcop Demetriu Radu, Episcop greco-catolic de Oradea în acea perioadă.

V-aș ruga să-mi dați voie să evoc puțin personalitatea Preasfințitului Episcop.

Demetriu Radu s-a născut la 7 noiembrie 1861 în comuna Uifalăul Săsesc, azi Rădești, din județul Alba, din părinții Ioan și Paraschiva, țărani fruntași și creștini evlavioși.

A urmat școala primară din Aiud, la călugării franciscani minoriți, apoi Liceul Greco-Catolic din Blaj, fiind cel mai bun din clasă la învățătură.

În anul 1879, când a absolvit clasa a VI-a de liceu, a fost trimis de către Mitropolitul Ioan Vancea la Roma, la Colegiul „Sfântul Atanasie”, ai cărui studenți frecventau cursurile Congregației „De Propaganda Fide”. După șase ani de studii a absolvit cursurile facultății, obținând doctoratul în teologie. La întoarcerea în țară, Demetriu Radu a fost mai întâi preot în București, slujind la Catedrala „Sfântul Iosif”, unde s-au introdus, în acea perioadă, pentru prima dată, predicile lunare în limba română. În aceeași perioadă a fost și profesor și, mai apoi, director la Seminarul Teologic de Rit Latin din Cioplea, pe atunci un sat la periferia capitalei.

După aceea, Demetriu Radu a fost, pe rând, Episcop de Lugoj, între 1897 și 1903, iar mai apoi a fost Episcop de Oradea, între anii 1903–1920.

În perioada în care a activat ca preot la București, Demetriu Radu s-a făcut remarcat și apreciat de regele Carol I și de către cercurile politice înalte din capitală. Majestatea Sa l-a trimis de două ori în misiuni diplomatice la Vatican, pentru aplanarea unor conflicte cu Sfântul Scaun. Prin tactul și iscusința sa diplomatică a reușit să depășească toate dificultățile și să aplaneze conflictele.

În anul 1916 i-a găzduit, în Episcopia de Oradea, pe Mitropolitul Victor Mihali de Apșa și întregul Consistoriu, care fuseseră expulzați de la Blaj, deoarece, în contextul războiului, mitropolitul refuzase să condamne decizia României de a ataca Austro-Ungaria.

Cu ocazia elaborării la Oradea la data de 12 octombrie 1918 a Declarației de autodeterminare a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Episcopul Demetriu Radu a aderat la toate hotărârile luate.

Ca un mare suflet de român, ierarhul a luat parte la Marea Adunare Națională din Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, fiind unul dintre președinții ei, alături de Episcopul Ardealului Ioan Papp și de Gheorghe Pop de Băsești.

La Blaj, în decembrie 1918, îl salută cu multă bucurie pe generalul de brigadă Dumitru Niculescu, sosit acolo cu trupele românești eliberatoare ale pământului transilvan.