Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ion Florescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului ministru Ludovic Orban, Ministerul Transporturilor.
Din cele cinci drumuri naționale care străbat județul Gorj, din câte știu eu, două sunt prinse în programul de reabilitare și modernizare. Este vorba despre DN66, respectiv E79 – reabilitare, și DN67 C – reabilitare și modernizare.
Vă rog, domnule ministru, să-mi faceți cunoscută desfășurarea programului de reabilitare-modernizare – fizic și valoric – pentru tronsoanele care străbat județul Gorj, cu precizarea termenelor de finalizare a lucrărilor.
A doua întrebare se adresează domnului ministru Paul Păcuraru, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
În municipiul Târgu Jiu sunt începute lucrările unui sediu al Casei Județene de Pensii din anul 2003. La votarea bugetului de stat pe anul 2007 s-a promis că prin proiectul de buget pe 2008 vor fi alocate fonduri pentru continuarea lucrărilor. Studiind proiectul de buget al anului 2008, am observat că acest obiectiv nu se găsește în nicio poziție la bugetul de stat, și nici la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Aș dori, domnule ministru, să aflu cauza nealocării de fonduri pentru reînceperea lucrărilor acestui obiectiv.
Interpelarea este adresată domnului ministru Cristian Adomniței, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
Știu că în România sunt foarte multe școli care funcționează fără autorizații sanitare.
Vă rog, domnule ministru, să fiu informat, din acest punct de vedere, cu următoarele date:
– câte școli generale și licee funcționează, în total pe țară, fără autorizație și câte în județul Gorj;
- care sunt cauzele neautorizării;
– dacă există un program național de eliminare a cauzelor și, dacă există un asemenea program, vă rog să-l anexați răspunsului la această interpelare.
Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte al Senatului României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.