Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Sergiu Andon
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege nr. 23 care figurează acum la ordinea de zi s-a aflat pe rolul Comisiei juridice după ce am dispus de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Legislativ chiar. Nu, scuzați, Consiliul Legislativ a avizat favorabil! Guvernul nu a susținut nici el punctul de vedere.
După dezbateri stăruitoare, care au avut loc în ședința din 4 martie 2008, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi, respectiv cu două abțineri, să propună respingerea acestei propuneri.
În esență, propunerea viza următoarele modificări la Legea privind organizarea judiciară: se considera bunăoară că definirea Ministerului Public este neconcludentă și că ar fi bine să se completeze cu precizarea că e singurul minister fără portofoliu.
O altă propunere viza schimbarea denumirii Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o formulare mai scurtă, și o serie de prevederi vizau atribuțiile Ministerului Public în prevenirea și combaterea criminalității.
În principal, avizul nostru de respingere a fost argumentat de către colegi în sensul că propunerile sunt neavenite, deoarece normele nou-propuse nu reglementează atribuții ale Ministerului Public, ci reprezintă cazuri particulare, care își găsesc soluționarea în Codul de procedură penală existent. Schimbările de denumire nu se justifică, având în vedere și definirile instituțiilor respective din Constituție.
Cum spuneam, din 28 de membri ai Comisiei juridice au fost prezenți 15, deci un cvorum complet, și cu o singură abținere s-a propus respingerea acestui proiect, care face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.