Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2017
other · respins
Laurențiu Dan Leoreanu
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului _
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de opinie prezintă măsuri pentru a accelera convergența în materie de supraveghere pe toate segmentele pieței de capital, precum și pentru a face progrese în direcția unei supravegheri centralizate și unice.
Comisia Europeană și-a stabilit ca prioritate finalizarea uniunii bancare și introducerea tuturor elementelor constitutive pentru crearea unei uniuni a piețelor de capital până în 2019.
Principalele elemente pentru un cadru de supraveghere consolidat sunt: consolidarea competențelor de care dispun în prezent autoritățile europene de supraveghere; Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe va primi date privind tranzacțiile direct de la participanții la piață; Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale va avea un rol mai important în coordonarea autorizării modelelor interne de măsurare a riscurilor; formarea unei baze solide pentru guvernanță și finanțarea Autorității Europene de Supraveghere și sporirea eficienței de supraveghere macroprudențială și adaptarea cadrului de supraveghere pentru a valorifica potențialul Fintech.
Grupul PNL din Camera Deputaților va vota pentru adoptarea prezentului document. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.