Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2016
Informare · adoptat tacit
Adrian Solomon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, în sensul majorării cuantumului alocației de stat pentru copiii cu vârsta de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal și profesional organizate, potrivit legii, până la terminarea acestora.
Legea face parte din categoria legilor organice.
A fost respinsă de Senat în 25 februarie 2015.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Comisia propune plenului respingerea inițiativei deoarece, prin Legea nr. 125/2015, alocația de stat pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani a fost dublată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.