Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2017
Informare · informare
Gheorghe Dinu Socotar
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2016 pentru
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege, în procedură de urgență.
S-au cerut avize de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și de la Comisia juridică de disciplină și imunități. Până la întocmirea raportului s-a primit avizul favorabil din partea Comisiei pentru învățământ.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Există un aviz favorabil și al Consiliului Legislativ. Camera Deputaților este Cameră decizională.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în ședința din 16 mai 2017.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 12 deputați, din totalul de 15 membri.
În conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Guvernului a participat la lucrările comisiei domnul Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, care a precizat faptul că ministerul nu susține adoptarea proiectului de lege.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport de adoptare a Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2016, cu amendamentele admise în anexă. Respectiv avem două amendamente, unul care modifică titlul legii din „Lege privind adoptarea ordonanței” în „Lege privind respingerea ordonanței” și unul care modifică întregul conținut al ordonanței cu un articol unic, de respingere a ordonanței.
Dacă-mi permiteți, că nu mai este în textul raportului ca o...
La dezbateri generale aș vrea să fac o observație, care este importantă. Chiar dacă este ordonanța din 2016, având în vedere că nu au fost aprobate normele metodologice, nu a început să-și producă efectele. Deci eventuala respingere a ordonanței nu produce niciun efect în acest moment.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .