Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 99 din Legea educației naționale nr. 1 din 2011; este vorba despre Pl-x 73 din 2018.
La nivelul comisiei, s-a analizat propunerea legislativă. Aceasta are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 99 din Legea educației, în sensul organizării în subordinea Ministerului Educației a centrelor atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, cu personalitate juridică. Atribuțiile, structura, organizarea și funcționarea urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii din ședința comisiei din 11 aprilie 2018, cu 14 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și două abțineri, s-a propus adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise din anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.