Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Vă mulțumesc și eu.
Dacă din partea grupurilor parlamentare este vreun coleg care dorește să intervină? Nu avem.
În atare situație, urmează să procedăm în conformitate cu prevederile art. 104 din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit cărora, dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterilor proiectul de lege rămâne pentru votul final.
Poziția 24 din ordinea de zi, acolo unde s-au oprit ieri dezbaterile.
Avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial nr. 300 din 7 mai 2009, Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii și Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial nr. 300 din 7 mai 2009.
Comisia sesizată în fond, Comisia pentru muncă și protecție socială, doamna deputat Claudia Boghicevici, vicepreședinte al acestei comisii, prezintă raportul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.