Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Baltă
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Raport suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă
În temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă a fost retrimisă Comisiei pentru muncă și protecție socială, prin adresa Pl-x 643/2013 din 23 aprilie 2014, în vederea reexaminării și întocmirii unui nou raport.
În urma reluării dezbaterilor, în ședința din 6 mai 2014, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, menținerea soluției inițiale, de respingere a propunerii legislative, exprimată în raportul depus cu nr. 4c-7/766 din 14.02.2014.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată.
La lucrări și-au înregistrat prezența 22 de deputați din totalul de 24 de membri ai comisiei.
La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, reprezentanți din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.