Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Petru Filip
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Raportul comun al celor două comisii este un raport de admitere, cu 10 amendamente pe care Inspectoratul Poliției de Frontieră le-a prezentat în ședința de comisie.
De fapt, acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2008 are trei zone importante de modificare, să spunem.
În primul rând, așa cum s-a specificat, desființarea direcțiilor, cele șapte direcții care există în acest moment, și transferarea răspunderilor către inspectoratele de Poliție de Frontieră de pe lângă inspectoratele de Poliție județene. Acestea vor fi în 31 de județe. Acesta este un prim aspect.
Cel de-al doilea este cel legat de reorganizarea sistemului informatic, într-adevăr, ceea ce înseamnă informații și modul în care serviciul Poliției de Frontieră lucrează cu informațiile în zona limitrofă frontierei.
Și, cel de-al treilea aspect, sigur, o chestiune absolut tehnică, este cel de introducere în zona de frontieră a Brațului Măcin, care este în zona Deltei.
Ca urmare, luând în discuție toate aceste aspecte, cele două comisii, cum am spus, au dat aviz favorabil.
Este o lege organică.
De asemenea, Comisia pentru politică externă a dat aviz favorabil, împreună cu Consiliul Legislativ.
Senatul este Cameră decizională. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.