Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Tánczos Barna
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raportul de respingere adoptat de comisie vine în mod firesc, pentru că vorbim despre o inițiativă legislativă care nu are o fundamentare serioasă.
Dacă ne uităm în expunerea de motive, vedem că se vorbește despre export de vinuri, dar se vorbește și despre piețele Uniunii Europene, țări din Uniunea Europeană. Știm foarte bine că vânzarea de produse nu se consideră export în acest caz. În același timp, cred că ar fi deschis o portiță pentru cei care voiau să falsifice vinurile românești, cu denumire de origine controlată.
Cred că asemenea inițiative legislative trebuie respinse din start. Ministerul ar fi trebuit, din punctul meu de vedere, să aibă o poziție mult mai tranșantă, pentru că se pun în pericol un brand sau mai multe branduri românești, care au cucerit piețe prin seriozitate, prin calitate și cred că este bine-venit acest raport de respingere.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.