Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2009
Declarații politice · respins
Laurențiu Florian Coca
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Recent, s-au împlinit 100 de ani de la constituirea primelor parcuri naționale din Europa. Practic, în urmă cu exact un secol, Suedia anunța crearea primelor nouă parcuri naționale aflate sub protecția statului.
Data de 5 iunie a fost marcată în toată lumea ca Ziua Mondială a Mediului, instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite sub deviza „Avem un singur Pământ!”, acordându-se atenție problemelor dezvoltării economice în relațiile cu mediul.
Această zi a fost celebrată în mai mult de 100 de țări din nevoia de a se acționa unitar pentru promovarea patrimoniului natural al planetei, fiecare an având o temă predilectă. Astfel, se reamintește anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grijă pentru patrimoniul natural. Tema anului 2009 este „Nu lăsați Pământul să se transforme în deșert!”.
Manifestările în favoarea mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generațiile viitoare a unui mediu curat și sănătos, cu respectarea dimensiunilor dezvoltării durabile: economică, ecologică, socială și culturală, constituind un exemplu activ de colaborare între autorități și societatea civilă.
Pe aceste coordonate se înscrie demersul pe care îl inițiez pentru ca România, țară membră a Uniunii Europene, să manifeste și în celelalte 364 de zile ale anului grija pentru protejarea parcurilor naționale, a spațiilor verzi și, în ultimă instanță, a mediului.
În anul 2005 statul român mai deținea 87% din suprafața parcurilor naționale. Doi ani mai târziu, în octombrie 2007, doar 60% din suprafața acestora se mai afla în proprietatea statului. Fără a deține date la nivelul anului 2009, opinia unanimă a specialiștilor este aceea că nici jumătate din suprafața totală a parcurilor naționale nu se mai află în proprietatea statului, fără a presupune că măcar această suprafață s-ar afla sub protecția reală a statului.
Din materialele de presă, în special presa locală, rezultă un fapt cutremurător: drujba și braconajul fac legea în parcurile naționale, fără nicio discriminare între jumătatea aflată în proprietatea statului și jumătatea aflată în regim privat.
Opinia unanimă a specialiștilor în domeniu, ca singura soluție, o reprezintă răscumpărarea de către stat a terenurilor retrocedate ce fac obiectul prezentului demers, precum și aplicarea fermă a normelor legale, armonizate cu rigoarea prevederilor internaționale.
Apreciez ca lăudabile măsurile dispuse de Ministerul Administrației și Internelor, menite să stopeze acțiunile iresponsabile și criminale îndreptate împotriva valorilor inestimabile ale Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, dar să nu uităm că în România mai sunt încă 21 de astfel de monumente ale naturii, unele dintre ele confruntându-se cu probleme delicate, cum este și cazul Parcului Național Buila-Vânturarița din județul Vâlcea.