Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mihail Lupoi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
S-a spus, în mare, ce era de spus, dar vreau să revin asupra faptului că nu facem legi pentru persoane și creăm un precedent deosebit de periculos. Mâine-poimâine, ne vom trezi că jumătate din cei care se uită la televizor sunt cu familii aflate în situații tragice, care se urcă pe casă și amenință că se aruncă și așa mai departe pentru că Senatul trebuie să dea case.
Eu zic că de bun-simț și în interesul cauzei ar fi ca pur și simplu această inițiativă să fie retrasă de inițiator, iar Senatul, cel mult, prin bunăvoința plenului, să redacteze o scrisoare către Guvern, scrisoare în care să ceară rezolvarea situației de către Guvern, ca să nu fim puși nici noi în situația de a respinge și de a fi considerați neînțelegători cu acest caz, dar în nicio situație nu putem crea un asemenea precedent care ne duce către haos. Nu este de natura activității Senatului așa ceva și este a doua oară când se întâmplă în Senatul României, dovadă că ce am spus atunci este valabil, adică se încearcă crearea unui precedent și ne transformăm într-un fel de ICRAL, ceea ce nu este cazul.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.