Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2016
other
Virgil Guran
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Se dezbate, în momentul de față, Legea privind sprijinul producătorilor români și relația pe care trebuie să o aibă cu hipermarketurile.
Cred că, în sfârșit, noi, Parlamentul, începem să ne facem datoria și să judecăm cum trebuie agricultura românească.
Greșeli s-au făcut de la negocierea capitolului agricultură cu Uniunea Europeană, când n-am obținut cele mai avantajoase soluții pentru România, greșeli s-au făcut în momentul în care am permis marilor hipermarketuri să pătrundă în România și să vândă preponderent produse
aduse de afară, neavând grijă de producătorii noștri, negăsind acele scheme de stat care să sprijine producătorii. Pentru că, dacă ne uităm la ce se întâmplă în Uniunea Europeană, cei care lucrează în agricultură au condiții de lucru, au sprijinul statului.
Vă dau un singur exemplu. În Germania – carnea de porc – în momentul în care a existat o criză de supraproducție, odată cu interzicerea exporturilor în Rusia, statul a intervenit imediat, a subvenționat refrigerarea, iar în momentul în care s-a dat drumul din nou la vânzare au ieșit cu niște prețuri care i-au terminat pe producătorii români.
La noi ce a făcut statul? N-a făcut nimic, i-a lăsat pe producători în bătaia vântului. Și de aceea nici măcar pentru consumul intern nu asigurăm necesarul, suntem sub 50% din necesarul... din consumul din România, importând și ajutând, de fapt, ce? Producătorii străini.
Cred că ceea ce văd că se întâmplă acum la Comisia pentru agricultură și, în general, în Parlament în acest sens este un lucru bun. Sperăm să se ia și măsurile necesare, să terminăm cu acea idee că suntem de fapt o piață de desfacere pentru Uniunea Europeană și să transformăm, de fapt, această bogăție naturală a României, pământul, într-un producător care să aducă atât venituri statului, cât și prosperitate celor care lucrează în domeniu.
Cu câteva măsuri simple, suntem competitivi în Europa și excludem ideea unora că am fi o colonie a Uniunii Europene. Producătorii români merită acest lucru, iar noi trebuie să fim fermi, pentru că suntem parlamentari români.
Vă mulțumesc.
Deputat PNL, Guran Virgil.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.