Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2008
procedural · respins
Gheorghe David
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 3 – 8 martie
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Și asupra acestei propuneri legislative membrii comisiei s-au aplecat cu atenție, mai ales că este vorba despre aceste E-uri nocive pentru sănătatea omului.
Vreau să fac următoarea precizare: Comisia pentru sănătate publică a dat un aviz negativ. Membrii comisiei, după o dezbatere amplă, au hotărât, cu 5 voturi pentru și un vot împotrivă – al domnului senator Stan Petru –, întocmirea raportului de respingere, deoarece promovarea unui act normativ privind interzicerea utilizării anumitor E-uri trebuie să fie fundamentată pe studii științifice privind riscul asupra sănătății, însoțită de avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor și de avizul Comisiei Europene și al statelor membre pentru ca această legislație să nu reprezinte bariere în calea liberei circulații a mărfurilor.
Acestea au fost motivele pentru care am întocmit acest raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.