Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Valeriu Tabără
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Și cer scuze colegului Tinel că am intervenit, pentru că era nevoie, având în vedere subiectul sau obiectul acestui act normativ pe care-l facem, și eu spun că un astfel de act normativ este necesar. Însă, aș vrea să mai evidențiez încă un lucru care mi se pare absolut anormal pentru Parlament: anul trecut sau în legislatura trecută au fost mai multe inițiative legislative pe acest domeniu, și una dintre ele chiar cu o documentare foarte bună, pe care am semnat-o mai mulți colegi din Comisia pentru agricultură — cred că și domnul Kelemen își amintește de această problemă —, cu exemple și cu legislație din mai multe țări europene care reglementează problema aceasta a producerii rachiurilor sau a unor produse alcoolice din fructe pentru consumul propriu.
Aș vrea să vă spun că, între timp, una dintre ele a stat într-un sertar al unui președinte de comisie, nici nu vreau să-i dau numele, pentru că mi se pare o procedură absolut nelalocul ei ca un alt act să treacă înainte, și care este cred astăzi în discuție aici, și care a ajuns inclusiv la promulgare.
Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal va vota această inițiativă legislativă, însă aș vrea să vă spun o chestiune: nu rezolvă problema, pentru că în lege ar fi trebuit să apară și eliminarea „ca și antrepozit fiscal al cazanului de țuică”. Acest lucru nu este prevăzut în această lege, ca urmare, zic eu, a unei superficialități în a privi acest subiect, cum dincolo de el sunt și alte câteva prevederi care ar fi trebuit să însoțească acest act normativ, și sunt convins că dacă ar fi fost normele de fundamentare a legii, nici domnul președinte Băsescu nu ar fi reîntors acest proiect de lege la Parlament. Acesta este motivul pentru care am vrut să fac precizarea, pentru că, repet, știam de anul trecut de acest tip de lucru în comisiile parlamentare — și eu am fost de atâția ani într-o comisie, niciodată n-am întâlnit un coleg președinte sau conducerea unei comisii care să blocheze acte normative pe o anumită motivație — și iată că actul respectiv vine și trece incomplet, astfel încât el să fie cu absolut toate elementele de aplicare acolo unde dorim de altfel să ne aplecăm sau să ne apropiem, lângă cetățeanul care în primul rând produce în acea gospodărie și-și gestionează bruma lui de venituri sau își valorifică propria lui recoltă, gândindu-ne uneori, așa a fost anul trecut, la un vot. Problema însă nu este a unui vot, ci a unei legi care să aibă stabilitate, să meargă, nu în paralel, ci suprapusă peste ceea ce înseamnă legislația europeană în domeniu.
Dar, repet, Partidul Democrat Liberal va vota acest proiect de lege, așa cum a fost făcut el, pentru că el este necesar și probabil că în viitor va trebui să-l perfecționăm.
Mulțumesc.
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 134/29.X.2009
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .