Andrei Daniel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte.

Și Hristos s-a înălțat!

Astăzi voi vorbi despre ceva care în România ocupă prima pagină a comentariilor, a dezbaterii politice, respectiv despre această obsesivă clamare a principiilor și valorilor de dreapta. Și spun asta pentru că, în calitatea mea de deputat al Partidului Național Liberal, cel mai mare și mai reprezentativ partid politic de dreapta din România, moștenitorul unei tradiții istorice de 141 de ani, plus încă vreo 40 și mai în spate de atât, cred că ar trebui să înțelegem că în România este nevoie, în sfârșit, de o clarificare doctrinară, o clarificare sub aspectul ideilor.

Deseori, în calitate de pretinși oameni de dreapta, vorbesc oameni care, în realitate, după părerea mea, ar putea să se revendice mai curând de la neomarxism sau de la curente extremiste, curente exclusiviste și revanșarde.

Este nevoie în România de o dreaptă fermă, de o dreaptă puternică și de o dreaptă profund conservatoare, dar și liberală în același timp, iar Partidul Național Liberal are această obligație de a pune în practică ideile și, mai ales, o politică concretă în favoarea și în sprijinul oamenilor, pornind de la aceste poziții de dreapta.

În plan economic, în România, întreprinzătorii autohtoni, capitalul românesc au fost profund marginalizate de guvernările pe care le-am avut până acum, indiferent dacă ele au fost de stânga sau de dreapta. Avem de-a face și cu un stat, după părerea mea, supradimensionat, cu o politică asupra taxării și asupra impozitării. Micii întreprinzători, dar și cei mai mari, proprietarii mici și mari sunt toți laolaltă sugrumați într-un mecanism birocratic, într-un mecanism de represiune financiar-politică, mecanism care nu face decât să avantajeze permanent o serie de mari monopoluri transnaționale străine care-și impun regulile discreționar în România.

Dreapta înseamnă competiție, dreapta înseamnă egalitate de șanse, dar nu egalitate între persoane. Noi credem în libertatea persoanei și în capacitatea ei de a se exprima plenar, în personalism, iar nu în colectivism. De aceea, libertatea individuală și demnitatea umană sunt valorile de la care trebuie pornită orice politică de dreapta, indiferent că ea este de natură economică, de natură socială, ori de ordin cultural.

De asemenea, România suferă de statism, suferă de un exces de birocrație, de un exces de reglementare, fiind un stat deosebit de puternic. România este o țară în care statul nu doar că s-a întărit, ci statul a covârșit, să spunem așa, întreaga societate, o țară în care înalții funcționari publici

și angajații marilor companii de stat aproape că excedează oricărui control, o țară în care sistemul de represiune și de control al statului a devenit aproape o supraputere.

De aceea, e nevoie să ne întoarcem la politici centrate pe individ, politici centrate pe persoană și la o reducere a rolului statului în societatea românească. Această reducere a rolului statului, care la noi s-a dezvoltat absolut discreționar și a ajuns aproape să sufoce atât mediul economic privat, cât și societatea civilă, nu poate să vină decât încurajând libera inițiativă, încurajând demersul privat, susținând politicile capitaliste fără niciun fel de teamă și fără frustrări și obsesii, și temeri și, mai ales, ținând cont de un principiu fundamental al democrației: parlamentarismul. Pentru că, dacă nu ai un parlament puternic, dacă nu ai niște aleși demni și capabili să-și apere cetățenii în numele cărora au fost aleși, vei avea un stat care controlează, un stat care sugrumă. Iar acest mecanism nu trebuie să mai funcționeze în acest fel, deoarece cunoaștem foarte bine că nu cetățeanul și societatea sunt puse în slujba statului, ci statul este pus în slujba cetățenilor și a societății.