Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 septembrie 2007
Declarații politice
Dumitru Bentu
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Sper să mă încadrez.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Am intitulat declarația politică de astăzi „Navigare”.
Chiar dacă nu au lipsit cu totul din agenda acestei vacanțe de vară, momentele și evenimentele politice de sorginte prezidențială au fost mult aplatizate de temperaturile tropicale, cunoscute sub numele generic de caniculă.
Dintre toate ieșirile domnului Traian Băsescu cea mai relevantă și mai dătătoare de speranță mi s-a părut a fi decizia de a-și reînnoi atestatul de comandant de cursă lungă. Dacă acest gest ascunde și semnificația unei intenții de a-și relua o îndeletnicire mult dragă Domniei Sale, știrea ar trebui să ne bucure pe toți.
După ce a abandonat Capitala, primariatul său fiind unul anodin, lipsit de repere, cu câteva „notabile” excepții: câinii comunitari, chioșcurile și tramvaiul 41, sub strânsoarea corsetului funcției și-o fi reamintit nostalgic de nemărginirea spațiului marin.
Au urmat cursurile intensive, 5 zile, și extrem de „complexul” test grilă.
Ce a urmat este de la sine înțeles.
După o noapte albă, petrecută în compania mijloacelor de informare în masă, cu emoția și tensiunea așteptării pulsând nestăvilite, un imens suspin de ușurare și satisfacție a liniștit poporul. Augustul nostru președinte–comandant a obținut reconfirmarea brevetului cu punctaj maxim – premieră personală absolută, dat fiind „apetența” Domniei Sale pentru studiul temeinic, dovedită în anii de școală.
Suntem încredințați că rezultatul obținut era ancorat de mult în dana servilismului examinatorilor.
Nu sunteți dumneavoastră comandant de pilotină, și acest truism vi l-o fi reamintit, la ceas de luceferi, ex-consilierul dumneavoastră pentru care tainițele Palatului din Deal rămân un loc predilect și accesibil la orice oră?!
Succesul de la examen s-a sărbătorit în două tranșe: prima sub „înaltul” patronaj al unui relativ cunoscut acvanaut, și a doua într-o ambianță exclusiv feminină, asigurată de doamnele din P.D. care tocmai se reșcoleau în ale politicii pe litoral. Extaziate până la venerație, participantele și-au exprimat, în cuvinte „calde și pline de recunoștință”, admirația față de „iubitul conducător”. „L-am iubit cu ochii toată seara”, s-a confesat una dintre ele.
„Domnul președinte ne-a transmis prin zâmbetul său, prin privirile sale, prin toată ființa sa dragostea pentru femei”..., nu pentru cei cu pensii mici, nu pentru bolnavii fără medicamente, nu pentru cei cu hambarele goale din cauza secetei.
Nu au lipsit nici crizele de romantism tomnatic: „Dacă ar fi să am o scoică, aș vrea să închid în ea toate aceste clipe de neuitat.”
În mausoleele lor somptuoase, liderii marxismleninismului, promotorii cultului personalității s-au răsucit mândri.
Ați promovat examenul! Felicitări!