Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2014
Declarații politice · respins
Tamara Dorina Ciofu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,
Stimați colegi,
Obiectul declarației mele de astăzi este „Publicitatea la medicamente, un risc pentru populație”.
Automedicația și riscurile asupra sănătății populației nu reprezintă un subiect în premieră pentru Legislativ sau pentru opinia publică. Însă cazurile din ce în ce mai numeroase cu care se confruntă medici din toată țara și care ne sunt aduse la cunoștință de către cetățenii cu care intrăm în contact ne determină să abordăm periodic acest subiect.
Potrivit ultimelor statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății, relatate și în presa românească, țara noastră se situează pe primul loc în Europa la automedicație. Astfel, accesul facil la medicamente, lipsa de educație medicală și uneori de responsabilitate fac ca mulți dintre români să evite vizita la medic și să își impună scheme de tratament, care, în mod evident, nu aduc rezultatele dorite. Automedicația reprezintă astfel un motiv serios de îmbolnăvire a populației și are șansa de a se transforma într-un adevărat flagel în lipsa educației medicale.
De aceea, consider că Legislativul are datoria de a cerceta măsura în care se pot impune reglementări în ceea ce privește informarea sau protejarea populației față de riscurile automedicației. Putem vorbi astfel de necesitatea unor reglementări prin care să se interzică publicitatea pentru medicamente. Această îngrijorare se naște din influența pe care publicitatea la medicamente, fie ele cu sau fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și chiar vitaminele o pot avea asupra stării de sănătate, în lipsa unor recomandări specializate.
Susțin necesitatea unor dezbateri pe tema interzicerii publicității la produsele ce conțin substanțe medicamentoase ori extinderea spoturilor publicitare în așa fel încât să se poată prezenta nu doar beneficiile acestor substanțe, ci și efectele adverse și riscurile la care pacienții se expun.
Ca medic pediatru, consider că o educație medicală responsabilă poate deveni cea mai bună metodă de prevenție și, pe termen lung, poate chiar schimba fața sistemului de sănătate. Prevenția prin educație reprezintă obiectivul nostru, de aceea, este important să luăm în considerare orice măsură, orice idee ce ar putea să ne aducă cât mai aproape de un sistem de sănătate competitiv și eficient pentru populație.
Deputat PSD, Tamara Ciofu, Colegiul nr. 6, Botoșani.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.