Daniel Olteanu

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

2018 ar fi trebuit să fie momentul în care, privind la veacul pe care l-au lăsat în urmă bunicii și străbunicii noștri, ambiția românilor de a rămâne împreună într-o Românie unită să renască. Mai mult decât atât, să fie pusă în slujba unor proiecte concrete, care să dea contur perspectivelor din următorii 100 de ani.

Avem un trecut construit de oameni vrednici, care au făcut din voință și din curaj arme mai puternice decât timpul, și un prezent care nu rivalizează nici măcar palid cu faptele celor care sperau în 1918 că România va rămâne puternică și unită.

După 100 ani de unire suntem însă mai dezbinați ca niciodată. Rupți între Est și Vest, rupți între București și restul țării, între orașe și sate, cu două capitale românești – București și Chișinău – despărțite de birocrația care nu le vrea unite de o autostradă pe traseul cel mai scurt, pe la Albița, cu o capitală spirituală, Alba Iulia, mai aproape, ca timp parcurs, de Budapesta decât de Vaslui.

Suntem sfărâmați nu în două, ci în mai multe Românii, care își revendică drepturile fără încetare: cea a săracilor și cea a bogaților; cea a nostalgicilor și cea a revoluționarilor; cea a tradiționaliștilor și cea a ultramoderniștilor. Cu toții români, dar captivi într-un conflict surd de opinii, într-o țară a extremelor, care nu mai seamănă cu idealul României din care artizanii Unirii și-au făcut icoană.

## Stimați colegi,

E limpede pentru toată lumea că în aceste condiții bucuria Centenarului nu poate fi una deplină pentru niciunul dintre românii acestei Românii, care nu se poate reface singură din cioburi. Stă în puterea noastră să reluăm firul istoriei de acum 100 de ani și să refacem, în fiecare colț de țară, România pe care și-au dorit-o înaintașii.

Ca parlamentar de Vaslui, am transmis, de-a lungul acestui an, apeluri la unitate și solidaritate cu Moldova și județul Vaslui, un județ care sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire cu capul plecat. O dată, în fața Bucureștiului și a zonelor bogate din țară, care au cunoscut răsfățul dezvoltării din miliardele de euro alocate de la bugetul statului, în vreme ce blestemul sărăciei și al izolării s-a înfipt dincolo de Siret. A doua oară, în fața României Mari de la 1918, care nu le-a ursit provinciilor sale unite să aibă același destin.

Ce vreau să subliniez este că nu rușinea e motivul pentru care moldovenii, vasluienii trec peste centenar cu frunțile plecate, ci modestia și bunul-simț care i-au făcut până acum să îndure sacrificiul de a fi lăsați în urmă, în „locul rezistenței până la capăt”, așa cum s-a vorbit despre Moldova în anii Primului Război Mondial, decisivi pentru pasul din 1918.

Arc peste timp, în 2018 Moldova nu mai trebuie să fie același loc al rezistenței până la capăt, al lipsurilor și al subdezvoltării.

Vă rog să nu rămâneți indiferenți, stimați colegi, la îndemnul de a da mână cu mână, pentru ca idealul dintotdeauna al românilor, acela de a rămâne împreună, să nu fie irosit din orgoliu, egoism sau ignoranță.