Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Antoneta Ioniță
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Această propunere legislativă – inițiată la propunerea colegului nostru, domnul deputat Vass Levente, la care ne-am alăturat mai mulți colegi parlamentari din toate partidele politice, printre care mă număr și eu, în calitate de medic de familie, la coinițiatori – a fost depusă inițial pentru a veni în sprijinul cabinetelor medicilor de familie și al cabinetelor dentare. O propunere legislativă perfect îndreptățită și justificată, ce vizează exceptarea de la acreditare a cabinetelor medicale mai sus menționate, acreditare ce se impunea a fi obligatorie, începând cu 1 ianuarie 2019, urmând a fi efectuată de către ANMCS. Acest ANMCS, o instituție nou-creată, ce a fost constituită în mod inutil, cu scopul de a împovăra cabinetele medicilor de familie, cabinetele din ambulatoriul de specialitate și cabinetele dentare, cu birocrație excesivă, consumatoare de timp, precum și cu taxe suplimentare, ce ar fi putut duce la falimentarea acestor cabinete medicale, care și așa sunt împovărate din punct de vedere financiar.
Legea nr. 185/2017, lege care este exclusiv despre ANMCS și după care au fost acreditate pe bani grei spitale, nu a adus calitatea în sănătate. Ne confruntăm în continuare cu o rată crescută a infecțiilor nosocomiale, nu există programe de prevenție derulate de către Ministerul Sănătății, iar dotarea din spitale lasă de dorit.
În urma numeroaselor dezbateri de la Comisia pentru sănătate, dezbateri la care au fost prezenți reprezentanții organizațiilor profesionale, ai Colegiului Medicilor, ai Colegiului Medicilor Dentiști, ai Ministerului Sănătății, precum și domnul Vasile Cepoi, președintele ANMCS, s-au primit mai multe puncte de vedere.
Deși inițiativa legislativă a avut un punct de vedere negativ din partea Guvernului, la Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților au fost aduse modificări la textul inițiativei legislative adoptate de Senat, tocmai pentru a răspunde solicitărilor venite din partea Guvernului.
Au fost astfel exceptate de la acreditare și cabinetele medicale din ambulatoriul de specialitate, cabinete organizate conform Ordonanței de urgență nr. 124/1998 și Legii nr. 31/1990, precum și laboratoarele de analize medicale și de anatomie patologică.
Toate aceste modificări sunt pertinente și justificate de faptul că nu trebuie să existe discriminări în rândul celorlalte cabinete medicale.
În calitate de medic de familie, doresc să atrag atenția tuturor acelora care nu au fost de acord cu această inițiativă legislativă asupra faptului că un act medical de calitate în asistența medicală primară presupune o finanțare suplimentară, necesară pentru dotarea cabinetelor cu aparatură medicală, precum și dezvoltarea profesională continuă, reducerea birocrației excesive și centrarea
activității pe nevoile pacienților, îmbunătățirea sistemului informatic, care ar duce la eficientizarea activității medicale și ar degreva medicii de o parte din munca administrativă inutilă.