Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2016
Declarații politice · adoptat tacit
Florin Cristian Tătaru
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Am să vă rog frumos să-mi dați voie să dau citire la două declarații, ambele fiind de mare actualitate.
Prima declarație se numește „Absența proiectelor de infrastructură generează o situație alarmantă pentru România”.
Prin Programul Operațional pentru Infrastructură Mare, POIM, 2014–2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro prin Fondul european de dezvoltare regională și prin Fondul de coeziune. Mai mult de jumătate din finanțarea totală pentru POIM, 6,8 miliarde de euro, sunt prevăzute pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.
Banii ne stau la dispoziție, însă noi nu reușim să aplicam proiecte noi pentru perioada de finanțare 2014–2020. Ritmul de pregătire a proiectelor privind infrastructura de transport este unul extrem de lent, fapt cel puțin îngrijorător. În plus, avem proiecte nefinalizate din punctul de vedere al documentelor necesare pentru Bruxelles, ceea ce înseamnă că există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocați și să suporte din bugetul național cheltuielile necesare.
Cetățenii români au nevoie de trenuri rapide, însă pentru asta avem nevoie de șine de tren noi, avem nevoie de autostrăzi și infrastructură. România are nevoie de acestea pentru a se putea dezvolta, pentru a-și putea dezvolta turismul și industriile.
Să vă dau un exemplu. Eu sunt din Baia Mare. O călătorie cu trenul până la București durează aproximativ 12 ore, uneori chiar mai mult, ceea ce este inacceptabil. Italia își schimbă pentru a doua oară șinele de tren tot pe bani europeni. Noi de ce nu putem? Investitorii din zona Maramureșului se plâng că nu avem infrastructură și știu foarte bine că aceasta este o problemă națională.
Fac un apel la dumneavoastră, stimați colegi, și la ministrul transporturilor, Dan Marian Costescu. Reprezentanții de la Bruxelles ne trimit semnale constante și avertismente cu privire la această situație alarmantă și cu privire la faptul că încă nu s-a adoptat Masterplanul general de transport în forma agreată în cadrul negocierilor din 2015 dintre Comisia Europeană și Guvernul României. Vom pierde banii de la Uniunea Europeană pentru infrastructură, din cauza lipsei de eficiență a ministerului în a genera proiecte care să fie finanțate prin fondurile structurale și de investiții europene. Pierdem deja și vom pierde în continuare investitori și turiști și nu ne permitem acest lucru. România și românii nu își permit acest lucru, așa că solicit Guvernului Cioloș să facă un efort pentru a valorifica la maximum fondurile structurale și de investiții europene pentru proiectele de transport. Cea de-a doua declarație, domnule președinte, se numește „Criza Brexit și impactul asupra României”.
Referendumul din Marea Britanie și criza numită „Brexit”, prin care toată Uniunea Europeană trece în această perioadă, pare a fi o glumă pentru Președintele României. Domnul Klaus Iohannis ne anunța la finalul săptămânii trecute că Brexit-ul naște oportunități pentru România și că astfel va începe un nou proiect de țară. Îl așteptăm și sunt convins că oamenii politici din PSD vor colabora pentru a dezvolta și pentru a implementa acest proiect de țară.