Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2016
Consultare europeană · Trimis la votul final
Ovidiu Alexandru Raețchi
Discurs
Mulțumesc.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Ambasada Rusiei anunță, cu o firească mulțumire, că a donat 100 de euro pentru campania de recuperare a „Cumințeniei Pământului”. Aș vrea să remarc acest gest. Este un act de o generozitate neobișnuită pentru Rusia.
În comunicatul Ambasadei Ruse se spune că România trebuie să-și recupereze valorile. Inspirat de această idee, am căutat în istorie și am identificat două astfel de valori: Basarabia, pe care un imperiu vecin a răpit-o României printr-o înțelegere cu Hitler în urma unui ultimatum agresiv; tezaurul României, încredințat unor aliați de la acea vreme. Cu aurul din tezaur am putea achiziționa câteva sute de „Cumințenii ale Pământului”.
Acum, dacă tot s-a format acest reflex bizar de a dărui mai degrabă decât a dobândi la Ambasada Rusiei, contăm pe sprijinul ei în aducerea tezaurului în România. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.