Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2016
Informare · adoptat tacit
Korodi Attila
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Aș dori să semnalez două aspecte care au ieșit pe marginea dezbaterii acestui proiect de lege: unul care este pozitiv, acela că în sfârșit autoritățile locale pot să decidă regulamente de pășunat – știți foarte bine și nervozitatea creată de reglementări care sunt incluse în diferite legi, care, după părerea mea, erau bine-venite; în sfârșit, autoritățile locale, ca să facă ordine, pot să facă regulamente proprii pentru suprafețele care sunt în administrația autorităților locale.
Pe de altă parte, când vorbim despre amenajamente pastorale, eu cred că ceea ce a reușit comisia să decidă este jumătate de pas. De ce? Pentru că în momentul în care noi dăm toată responsabilitatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a finanța dezvoltarea amenajamentelor pastorale și totuși există un termen de doi ani de zile, acestea probabil vor fi imposibil de făcut.
Noi am cerut – Grupul UDMR – să existe și posibilitatea legală ca o administrație locală să finanțeze pe cont propriu, din bugetul propriu, ca o prioritate, acest lucru. Nu s-a reușit. Probabil 2016 va arăta că totuși era un instrument bun și că Ministerul Agriculturii, pe lângă toate responsabilitățile pe care le are deja în diferite domenii ale agriculturii, acesta nu va ajuta să poată să finanțeze destul această perioadă de doi ani de zile.
Deci, probabil în 2017, la începutul anului, trebuie să revenim, să mai prorogăm termenul-limită, 2018, care e legat de absorbția fondurilor europene.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.