Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Virgil Guran
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Avem într-adevăr o situație care a avut loc în diaspora. Într-adevăr, au fost concetățeni de-ai noștri care n-au putut să voteze și asta trebuie să ne dea de gândit și trebuie să vedem ce măsuri luăm pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple.
Cred că nu mai trebuie doar emoțional să luăm măsuri, pentru că, de multe ori, la noi vedem... după ce cade un avion și nu-l găsim, îl căutăm, luăm măsurile necesare. De multe ori, după ce avem anumite probleme importante nerezolvate, începem să ne gândim ce trebuie făcut. Cred că trebuia să luăm această măsură din 2009, când am avut o problemă în diaspora și când s-a votat foarte, foarte repede.
Cred că votul prin corespondență nu este bun, și-mi permit să spun adevărul, că în momentul acela am avea unii care ar manipula foarte multe voturi, pentru că iei frumos plicul și-l trimiți în numele a mii de oameni, și trebuie să spunem adevărul. Și cred că trebuie să avem curajul și, în același timp, căderea ca noi, Parlamentul, să promovăm o lege, să nu mai așteptăm, într-adevăr, ordonanțe ale Guvernului, pentru că această lege este foarte importantă și
trebuie să ne intrăm în drepturi, ca parlamentari, să previzionăm ce se poate întâmpla și să ajungem la niște soluții care să evite oricând situații neplăcute pentru concetățenii noștri, și nu numai pentru cei din diaspora, ci și din țară.
Sper ca în foarte scurt timp să cădem de acord toți parlamentarii să votăm o lege foarte bună și să rezolvăm această problemă, așa cum în viitor sper să găsim soluții pentru diverse probleme ale țării.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.