Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Vă mulțumesc și eu foarte mult. Dezbateri generale, celelalte grupuri politice parlamentare?
Nu sunt.
Vă reamintesc că are propunere de respingere și merge la votul final.
Vă anunț că la ora 12.00 fix avem un Birou permanent reunit.
Liderii grupurilor parlamentare, vă rog frumos să vă anunțați colegii din Biroul permanent să fie prezenți. Imediat după Biroul permanent reunit, cu siguranță, va fi un plen reunit, urmând ca votul final să-l facem după plenul reunit.
Acestea sunt informațiile pe care le am în acest moment și am vrut să vi le transmit și dumneavoastră.
27. Propunerea legislativă privind stabilirea unor mecanisme economice pentru stimularea introducerii etichetei ecologice în scopul promovării și dezvoltării unui turism durabil.
Din partea inițiatorilor?
Nu sunt luări de cuvânt.
Din partea președintelui Comisiei pentru industrii sau... Domnule președinte Iulian Iancu, domnule deputat, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.