Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Adrian Moisoiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cunosc și raportul de respingere făcut de Comisia pentru agricultură care, pe bună dreptate, și-a spus un anumit punct de vedere. Eu, în plus, însă, am mai făcut o cercetare. La Comisia de agricultură s-a discutat cum că Codul silvic se referă direct la această problemă și stabilește o posibilitate de stabilire a unei zile de intensificare a acestei acțiuni de plantare a unor arbori și care este deosebit de importantă pentru România de astăzi.
Cercetând acest Cod silvic, spun cinstit că nu am găsit în mod concret o asemenea directivă. Și atunci mă întreb și eu care este adevărul. În sfârșit, probabil că va trebui să facem o altă inițiativă de modificare a Codului silvic în acest sens, ceea ce mă îndoiesc. Păcat, pentru că România ar fi avut numai de câștigat dintr-o asemenea inițiativă parlamentară. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.