Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
final vote batch · respins
Victor Paul Dobre
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
De principiu, cred că o situație de urgență, o situație de catastrofă nu trebuie să facă obiectul unei bătălii politice, iar singurul criteriu de apreciere, și aici sunt de acord cu antevorbitorul meu și cu mulți dintre colegii din PD cu care am parcurs ani grei, singura apreciere este atunci când nu sunt pierderi de vieți omenești. Pentru că asta e principala misiune a Guvernului, a autorităților, a tuturor celor implicați.
În rest, dacă dorim să criticăm un ministru, să-l supunem unei moțiuni de cenzură, să criticăm proceduri de achiziții și așa mai departe, bineînțeles, este drept, este normal ca locul de dezbatere să fie aici, la tribuna Parlamentului. Dar haideți să separăm situațiile dificile în care atribuțiile, responsabilitățile celor care guvernează la un moment sau
altul nu pot fi judecate decât cu o singură măsură: să nu avem pierderi de vieți omenești.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.