Laura Marin

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează „Educația pentru sănătate – argumente pro și contra introducerii unei noi discipline școlare obligatorii”.

De mai bine de un deceniu s-au tot purtat în spațiul public românesc și în mediul școlar discuții despre necesitatea, oportunitatea și finalitatea introducerii în curricula de învățământ a noi discipline, atât la alegere, cât și în trunchiul obligatoriu. Așa a fost cazul, cred că vă amintiți, cu educația antreprenorială, cu educația civică și cu educația sexuală sau cu ora de religie, ca să mă refer doar la câteva exemple. Săptămâna trecută am vorbit despre o propunere de introducere a unor teme legate de securitatea cibernetică. Dar iată că șirul propunerilor nu se oprește aici, pentru că, în ultima vreme, s-a ivit din nou ideea introducerii unei noi discipline școlare obligatorii, și anume educația sanitară sau educația pentru sănătate, propunere recentă a ministrului sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, și susținută printr-o scrisoare a unui număr mare de ONG-uri, trimisă mai multor ministere.

Înainte de a-mi exprima punctul de vedere pe această nouă propunere, doresc să-mi precizez atitudinea fundamentală privitoare la modernizarea conținutului învățământului nostru preuniversitar și, de asemenea, cu privire la nivelul de încărcare a programului școlar al elevilor noștri.

Personal, sunt convinsă de utilitatea dezbaterilor pe tema conținutului programului de învățământ, actualizarea acestuia, renunțarea la balastul de discipline și cunoștințe învechite sau inutile din ziua de astăzi. Depun mărturia celor peste 20 ani de activitate didactică și de conducere în învățământul nostru că lucrul acesta, cu mai mult sau mai puțin succes, l-am avut în vedere și am acționat în așa manieră încât să asigurăm elevilor și tinerilor noștri o pregătire adecvată și competitivă cu noile exigențe sociale. Dar, în același timp, a trebuit să ținem seama că programul școlar al elevilor noștri este unul dintre cele mai încărcate din Europa, ca număr de discipline, de ore la clasă și de teme pentru acasă. Din acest motiv, introducerea de noi discipline obligatorii nu poate fi decât o decizie selectivă, riguroasă, pentru că se lovește de o serie de limitări, deopotrivă obiective, administrative și subiective.

Revenind acum la cazul educației pentru sănătate, ca disciplină obligatorie, sunt argumente și pro, și contra. Pe de o parte, este greu să nu accepți importanța și necesitatea educației sanitare; pe de altă parte, loc liber în curricula școlară, așa cum este ea construită acum, cu greu s-ar mai putea găsi pentru încă o disciplină. Mai doresc să precizez că educația sanitară a fost și este prezentă în cultura și practica didactică din învățământul nostru de până acum.

În concluzie, cred că mediul școlar este deschis și participativ în raport cu un program inteligent de educație pentru sănătate și pe care eu îl susțin.