Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 septembrie 2018
Declarații politice · respins
Vasile Cîtea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea de astăzi se intitulează „Partidul Social Democrat duce la îndeplinire programul de guvernare!”. Dragi colegi,
Este de notorietate și de netăgăduit, nici măcar de către opoziție, faptul că Partidul Social Democrat a fost singura forță politică care s-a prezentat în anul electoral 2016 cu un program de guvernare pentru cetățeni.
A fost greu, deoarece România, în anul 2016, venea după trei ani de tranziție în care s-au realizat „reparații” pentru dramele sociale, propagate de inconștienții care au semnat, în istorie, epoca „odioaselor tăieri”.
A mai fost greu și din cauză că anul 2016 a reprezentat pentru România anul „Guvernului meu”, coordonat de la Cotroceni și care a frânat progresul țării noastre în ultimii doi ani și jumătate de atunci.
Partidul Social Democrat însă și-a asumat calitatea de câștigător al alegerilor. Avem un an și jumătate de guvernare cu rezultate bune, rezultate care sunt confirmate de cifrele Institutului Național de Statistică, cifre care nu pot fi manipulate și care reprezintă proba supremă.
Dacă în trecut pensionarii protestau la porțile Palatului Cotroceni, după un an și jumătate de guvernare socialdemocrată, aceștia se simt din nou respectați.
Astfel, față de decembrie 2016, punctul de pensie a crescut cu 26,2%, atingând cota de 1.100 de lei, în tandem cu creșterea pensiei minime cu 60%, în aceeași perioadă, până la un total de 640 de lei. Aceste măsuri au fost urmate de alte măsuri complementare deosebit de importante, și anume eliminarea plății CASS pentru pensionari și scutirea de impozit a pensiilor sub 2.000 RON.
Scopul acestor măsuri a fost creșterea puterii de cumpărare a pensionarilor, Institutul Național de Statistică confirmând faptul că această creștere s-a manifestat cu precădere în timpul guvernării social-democrate. Dacă în anii 2010, 2011 și 2012 am asistat la o scădere a puterii de cumpărare, care ar fi fost drastică în cazul în care Curtea Constituțională nu ar fi oprit tăierea pensiilor, începând cu anul 2013 s-a trecut din nou la o balanță pozitivă, culminând cu anul 2017, în care s-a înregistrat la acest capitol o creștere de 14,6%.
Evident, pentru a putea susține măsurile sociale destinate pensionarilor, Guvernul României a încercat să crească veniturile și puterea de cumpărare a salariaților.
Astfel, a crescut salariul minim pe economie, atât în sectorul public, cât și în cel privat, de la un net de 678 de lei la un net de 1.162 lei, proporțional cu scăderea impozitului pe venit și cu scăderea contribuțiilor angajatorului, care a însemnat mai puțini bani plătiți de angajator și totuși mai mulți bani câștigați de salariat. Peste 4.800.000 de salariați au beneficiat de scăderea impozitului pe venit, de la 16% la 10%, și de scăderea cotei de contribuții, de la 39,25 la 37,25%, ceea ce a însemnat efectiv o creștere a câștigului minim salarial de 14,7%, precum și creșterea puterii medii de cumpărare cu 9,3%.