Nechita Stelian Dolha

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Și totuși ce facem cu maidanezii?”.

Camera Deputaților va trebui să găsească, și încă foarte repede, o soluție la întrebarea care a fracturat de câteva zile încoace opinia publică din România: eutanasiem maidanezii sau menajăm sensibilitatea iubitorilor de animale cu riscul ca tragedia băiețelului de 4 ani să se repete iar și iar?

Dezbaterea s-a mutat în plenul Camerei Deputaților, pentru că aici este acum acel proiect de lege referitor la câinii fără stăpân, amendat la Curtea Constituțională, și care s-a tot plimbat prin birouri din 2007 încoace.

Senatul s-a pronunțat deja în mai anul acesta și a amendat paragrafele indicate de judecătorii Curții

Constituționale, fără alte comentarii și fără presiunea și responsabilitatea uriașă care stă pe umerii noștri. Acum, după tragedia lui Ionuț, noi va trebui să avem cu totul alte unități de măsură.

Și, pentru că, tehnic, ceea ce noi va trebui să facem se numește armonizarea legii cu textul deciziei Curții Constituționale, am trecut și eu în revistă ce ne recomandă judecătorii Curții Constituționale.

Citesc acolo că eutanasierea ar trebui să fie o măsură excepțională, în cadrul unor programe de control al bolilor, și că regula ar trebui să fie reducerea reproducerii acestora prin sterilizare. Sunt curios doar dacă judecătorii Curții, și ei oameni cu copii și nepoți, ar mai conchide la fel acum, și nu ar reevalua cumva caracterul excepțional al măsurii. Dincolo de aceasta însă, o altă constatare din textul deciziei mi s-a părut bizară și cu siguranță în contradicție cu tot ce am citit în materie de câini vagabonzi.

Citez din decizia Curții: „Eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân va periclita însăși existența rasei comune și va produce dezechilibre previzibile, ceea ce încalcă dreptul populației la un mediu sănătos și echilibrat ecologic.”

Mărturisesc că mi-e greu să înțeleg cine le-a furnizat documentația științifică onorabililor judecători ai Curții Constituționale, dar ce spun ei aici frizează ridicolul. Adică ar trebui să acceptăm că există o rasă comună a maidanezilor și că eutanasierea ar pune-o în pericol, ba chiar ar produce dezechilibre ecologice. Iertați-mă, dar o aberație mai mare n-am auzit în ultima vreme!

Dar pentru că oricâte argumente aș invoca vocea unui profesionist în materie are altă greutate, aș vrea să-l citez aici pe un doctor în geografie, șef de lucrări la Facultatea de Geografie din Bistrița. Domnul în cauză spune așa: „Iubesc natura, iubesc animalele, dar o specie invazivă precum câinele maidanez nu-mi trezește decât repulsie și cred în controlarea înmulțirii și diseminării lor pe întinsul orașelor din România chiar prin eutanasiere. Specia nu este amenințată, însă securitatea omului, da! Nu se distrug ecosisteme așa, nici nu se modifică habitate. Câți oameni vor mai muri, până să fie considerați periculoși?” Este semnul de alarmă lansat de un profesor universitar.