Nechita Stelian Dolha

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Ținutul Secuiesc autonom – o entitate condamnată să moară înainte de a se naște”.

Liderii secuilor agită vorbe mari despre Ținutul Secuiesc, pe care îl socotesc un soi de tărâm tirolian, al tuturor posibilităților. Își scot copiii în stradă să ceară autonomie, așa cum i-am văzut în weekend, își imaginează scenarii cu trenuri sabotate și scriu de zor la proiecte de lege care vizează autonomia teritorială.

Ignoră însă, sfidând toleranța proverbială a statului român, stat pe care l-au condus în diferite formule de guvernare, un principiu de bun-simț: acela că ținutul lor autonom n-are nicio șansă din punct de vedere economic, că, dacă, prin absurd, și-ar căpăta statutul pe care îl râvnesc atât de mult, s-ar îneca în faliment după numai câteva zile, că, vorba unor economiști șugubeți, este un ținut pe care nu are cine să-l țină.

O analiză făcută anul acesta, în februarie, de o publicație economică, pornind de la datele Institutului Național de Prognoză pe 2012, arată care este viabilitatea economică a județelor din așa-zisul Ținut Secuiesc: un PIB per capita de 5.000 de euro, asemănător celor mai sărace țări ale lumii, adică 25,6 miliarde de lei împărțite la cei 1,12 milioane de locuitori, și un angajat la cinci locuitori. Cu un teritoriu 75% muntos, bazându-se pe exploatarea lemnului și fără o industrie care să duduie, ținutul ar trebui să susțină 8 municipii, 8 orașe și peste 100 de comune. Mai avem și 120 de unități medicale, 450 de unități de învățământ și secții de poliție, unități militare, la care se adaugă sute de kilometri de drumuri și lista poate să continue. Auzeam printre vocile protestatarilor secui de la marele miting pro autonomie tot soiul de afirmații, care arătau cât de puține știu oamenii aceia despre realitățile economice, cât de multe le-au ascuns liderii lor, care i-au mânat în stradă. Un protestatar spunea, bunăoară, că vrea ca taxele lui să nu se mai ducă la statul român, să rămână în regiune, pentru dezvoltare. Un altul își imagina viitorul ținut precum... oarecum s-ajungă ca Tirolul de Sud, cu salarii mari și prosperitatea obținută după ce impozitele lui vor rămâne să alimenteze doar economia locală, pe principiul „ce lucrăm noi, la noi să rămână”.

Ce nu știu oamenii scoși în stradă este tocmai că statul român distribuie din zonele sale mai prospere suma necesară pentru buna funcționare a ținutului. Că numai în 2013, din cotele defalcate de TVA, s-au dus, pentru a echilibra balanța bugetară a celor trei județe, 108,9 milioane de lei. Și aceasta este doar una dintre sumele aflate într-un lung șir de exemple. Dar retorica naționalistă nu are nevoie de cifre exacte și nici de statistici, ci de emoții, fraze goale care sună bine și reanimă patimi și de multă manipulare,

bazată pe lipsă de informare. Cei care o practică au, probabil, țintele lor ascunse de a controla și a manevra. E, în schimb, periculos și nu ajută nimănui.