Nicolae Popa

Mulțumesc. Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Marginalizarea religiei în învățământul contemporan”.

Dezbaterile asupra proiectului Legii învățământului preuniversitar m-au făcut să constat cu regret faptul că în învățământul liceal religia a fost eliminată dintre disciplinele de învățământ, parte a trunchiului comun, și a împărțit societatea românească în două tabere adverse: copii și părinți, pe de o parte, și așa-zisa societate civilă, pe de altă parte.

Trebuie să înțelegem că religia este o creație divină menită să deschidă omului în mod deplin perspectiva divinității. Religia reflectă chipul spiritual al existenței generale, umane și universale, reprezintă o organizare cu totul superioară a existenței, descrie o realitate supremă și completă a lumii, pentru toată dimensiunea existenței sale, începând cu creația.

Fără îndoială, fiecare om se raportează la realitate în mod pragmatic: prin voință, acțiune, dar și la nivel spiritual, prin credință și atitudine. De aceea, niciun sistem educativ nu poate atinge plenitudinea în condițiile în care marginalizează sau omite una dintre componentele ei fundamentale. O educație integrală presupune, pe lângă latura intelectuală, morală, estetică, tehnologică, și o componentă religioasă. Raportul dintre aceste laturi ale educației și modul în care fiecare dintre acestea contribuie la atingerea idealului și a finalităților educaționale într-un anumit sistem social sunt precizate prin normative legale, așa cum se dorește în noua Lege privind învățământul preuniversitar.

Prezența religiei în planurile-cadru ale țărilor din Uniunea Europeană, așa cum este în Finlanda, Danemarca, Luxemburg, Germania, Franța etc., unde orele de religie figurează o dată sau de două ori pe săptămână, este o realitate, o tradiție chiar. În fața noilor provocări ale lumii moderne, în special a terorismului și a extremismului religios, determinat în special de interferențele dintre populații cu religii și culturi diferite, sistemele educative europene pregătesc abordări noi, cu un rol sporit al religiei, care să conducă la realizarea unor raporturi sociale favorabile, inclusiv prin valorificarea potențialului formativ-educativ al religiei, în general, și al celei creștine, în special.

Educația religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului, în baza valorilor și atitudinilor pe care aceasta le propune. Educația religioasă reprezintă și un mijloc de cunoaștere a trecutului istoric și a valorilor culturale produse de creștinism vreme de două milenii. O înțelegere superioară a religiei, a capacității sale formative excepționale, prin valorile pe care le promovează, poate contribui în mod decisiv la atingerea finalităților pe care legea în discuție și le propune.

Este de mirare deci că o lege care își propune, în partea sa pedagogică, un ideal și finalități în concordanță cu valorile religiei creștine elimină disciplina religie la anii marilor întrebări ale vieții, ai unei înțelegeri în esența acesteia, la vârsta la care se poate forma o spiritualitate superioară, autentică.