Sonia Maria Drăghici

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește „Copiii crizei”.

Condițiile economice din România fac ca o parte dintre copii să nu aibă parte de o familie normală și închegată, iar părinții să-i lase în grija statului în așteptarea unor vremuri mai bune sau, și mai grav, să-i abandoneze pur și simplu. Familiile nu pot să-și întrețină copiii, sau cel puțin nu pe toți, iar direcțiile de asistență socială și protecția copilului se confruntă cu o adevărată avalanșă de cazuri de copii abandonați. Mamele își părăsesc micuții fie în maternități, fie în spitale de pediatrie sau bat la ușa Direcției pentru a-i lăsa în îngrijire pe un termen nedefinit.

Munca în străinătate dezbină familiile. Fie doar unul dintre părinți, fie amândoi pleacă peste hotare la muncă. În urma lor, de cele mai multe ori, rămân acasă copiii. În ultimii ani, peste trei milioane de români lucrează în străinătate, astfel că au rămas în țară aproape 300.000 de copii, lăsați în grija rudelor sau, în cel mai bun caz, doar cu unul dintre părinți. Părinții sunt obligați, legal, să declare autorităților locale în grija cui își lasă copiii pe perioada absenței lor din țară. Conform unor statistici realizate de organizații nonguvernamentale, doar 7% din ei au făcut aceste declarații, astfel că cei mai mulți dintre copiii rămași acasă nu au un tutore legal.

Cei mai mulți dintre acești copii au între doi și șapte ani, adică exact vârsta la care au cea mai mare nevoie de afectivitate din partea părinților și la care se implementează primele reguli de conviețuire socială și familială, adică cei „șapte ani de acasă”. Mulți dintre copiii celor plecați la muncă în afara țării au trecut și trec prin traume emoționale ce pot avea urmări dramatice în evoluția lor psihică. UNICEF anunța în urmă cu câteva luni că o treime din copiii lăsați în grija rudelor sunt depresivi. Presa a relatat în ultimii ani și despre mai multe cazuri de sinucideri.

Cei mai afectați de problemele financiare ale familiilor și de plecarea părinților în străinătate sunt preșcolarii și liceenii. În situații de disconfort psihic și ambianță nefavorabilă apare fenomenul de inadaptare, ceea ce face ca la vârsta adolescenței să apară tulburări complexe de comportament. Prezența tulburărilor de comportament este un indicator al inadaptării sociale. Astfel, se poate vorbi de trei categorii de copii: inadaptați psihic, inadaptați senzorial și inadaptați social.

Creșterea staturo-ponderală deficitară a copiilor este un alt rezultat al crizei economice, care poate genera multiple probleme de dezvoltare, inclusiv psihice. Abilitățile de comunicare verbală (vorbirea) pot fi sub medie, coexistă vicii de refracție, imunodepresii, carii dentare și rahitism în proporții alarmante. Programele de combatere a rahitismului nu sunt supravegheate ca în trecut, iar raportarea lor este deficitară. Datele prezentate de medicii școlari la Direcția de Sănătate Publică Bihor indică o rată de subponderabilitate a copiilor de aproape 70%, mai ales la preșcolari. Insecuritatea materială și socială a părinților, divorțialitatea, abandonul familial, infracționalitatea dezvoltată pe fondul pauperizării generale conduc la transformarea crizei economice într-una morală, și chiar existențială. Inversarea ierarhiei valorilor, modelele negative, inclusiv politice, alături de lipsa lor de credibilitate fac dificil rolul educatorilor și contribuie la adâncirea și prelungirea perioadei de criză.