Eugen Constantin Uricec

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Cum stimulăm munca?” Zilele trecute, guvernatorul Băncii Centrale a României atrăgea atenția asupra modului de dezvoltare nesustenabil, pe care fostele guvernări l-au promovat cu consecvență criticabilă, și anume creșterea economică bazată doar pe creșterea nesustenabilă a veniturilor și a creditului.

Pot spune, cu siguranță, că dictonul săptămânii trecute a fost rostit de același șef al politicii monetare românești: „Stimulați munca, stimulați munca, stimulați munca!”.

Pertinenta observație a Domniei Sale nu poate fi trecută cu vederea și trebuie să se reflecte în măsuri de politică economică și socială națională.

În acest sens, măsurile propuse de Guvernul României, în scopul modificării cadrului legal al relațiilor de muncă, vor crea premisele minimizării ponderii muncii la negru și vor stimula apariția de noi locuri de muncă, fie cu termene bine definite, fie cu orare de muncă atipice.

Flexibilizarea pieței muncii este însă numai un prim pas către stimularea angajaților și angajatorilor, de a prefera ca relațiile lor de muncă să se desfășoare în limitele cadrului legal, și nu în afara acestuia.

Piața muncii din România continuă – din nefericire – să fie împovărată de cuantumul excesiv al fiscalității. România se plasează în topul statelor membre care fiscalizează excesiv factorul de producție muncă, fie că vorbim de contribuțiile plătite de angajator, fie că vorbim de cele onorate de angajați.

Acest lucru nu-și găsește rațiunile decât în deteriorarea constantă a raportului dintre populația activă ocupată și numărul beneficiarilor de pensii plătite din fondurile publice, precum și de diversificarea categoriilor de beneficiari de prestații sociale din ultimii 20 de ani.

Dacă la momentul căderii regimului comunist din România acest raport era de 2 angajați la un pensionar, astăzi acest raport este subunitar, de aproximativ 0,8. Or, în aceste condiții, este imposibil de crezut că bugetele vor mai putea suporta transferurile în permanentă creștere, pe fondul unei stagnări sau creșteri economice destul de sensibile.

Ceea ce nu au înțeles guvernele care au asumat în trecut viitorul acestui popor este că o creștere a fiscalității apasă tot pe categoriile oneste, pe cele care decid să rămână în economia oficială.

Or, această optică trebuie schimbată. Consider mult mai profitabil să extindem baza de impozitare, prin includerea în categoria contribuabililor a cât mai multor angajați și angajatori.

Acest obiectiv nu se poate realiza decât printr-o reducere progresivă a contribuțiilor fiscale către acel optim fiscal râvnit de orice economie modernă, care să stimuleze cât mai mulți contribuabili să-și onoreze obligațiile fiscale.

De ce să optăm pentru o reducere progresivă, și nu dintr-o dată?